Despre programul de routerat IAAP

(extras din Router Handbook IAAP)

Edmund Dulac pentru cartea
“The Dreamer of Dreams” de Regina Maria a României

De la sfârșitul anilor ‘90, Asociația Internațională pentru Psihologie Analitică (IAAP) a oferit posibilitatea certificării ca analist jungian cu calitatea de membru  IAAP celor aflați în  tari unde nu există un program local de formare în psihologie analitică acreditat internațional.
Programul de Routerat este organizat de Comitetul Educațional al IAAP și are loc în grupurile de dezvoltare IAAP. Formarea are ca scop pregătirea pentru a obține calitatea de membru individual al IAAP prin Programul de formare pentru routeri.
Grupurile de dezvoltare sunt asociații din regiuni în care nu există membri sau grupuri IAAP.
Grupurile de dezvoltare (DG) sunt alcătuite din studenți la Psihologie Analitică, care lucrează în principal ca psihoterapeuți profesioniști, medici și profesori sau în alte profesii relevante. Un număr dintre aceștia pot fi routeri, urmând cursurile de formare pentru a deveni membri individuali IAAP.
Calitatea de membru al DG nu implică statutul de membru al IAAP.
IAAP cere persoanelor care doresc de devină routeri să demonstreze că îndeplinesc toate cerințele legale pentru practica clinică a psihoterapiei în țara în care locuiesc. Experiența clinică și o diplomă academică la nivel universitar sau postuniversitar sunt regula generală, deși pot exista și excepții. Comitetul Educațional, în consultare cu Comitetul Executiv, va avea dreptul să acorde excepții.

Edmund Dulac pentru cartea
“The Dreamer of Dreams” de Regina Maria a României

Edmund Dulac pentru cartea
“The Stealers of Light” de Regina Maria a României

Este de așteptat ca un candidat să aibă cel puțin 25 de ore de analiză personală cu un membru IAAP înainte de a aplica pentru formarea ca router.
Continuitatea și frecvența (ședințe săptămânale) analizei personale este considerată foarte importantă. Analiza personală trebuie să continue în mod regulat pe tot parcursul instruirii router-ului pentru a îndeplini criteriile pentru cererea de membru individual.
Este de așteptat ca analiza individuală să fie continuă pe tot parcursul formării timp de minim 3 ani, cuprinzând cel puțin 240 de ore (inclusiv orele efectuate înainte de intrarea în formare) cu un analist IAAP.
Un minim de 100 de ore de supervizare individuală cu unul sau mai mulți analiști IAAP (nu cei cu care se face analiza personală) este necesară. Analistul IAAP trebuie să aibă cel puțin 5 ani post calificare. Router-ii trebuie să participe constant la supervizare de grup și individuală pe toata durata programului. De asemenea, sunt obligați să lucreze pe parcursul întregii formări. Un număr minim de 50 de ore de supervizare de grup este necesar.
Pentru a deveni router, solicitantul trebuie să treacă un interviu de screening.
În timpul formarii, router-ul va avea de susținut un examen intermediar și un examen final.

Extras din IAAP Router Handbook