Psihologia analitică
Carl Gustav Jung (1875-1961) a fost un discipol al lui Sigmund Freud, care la mijlocul celui de-al doilea deceniu al secolului trecut s-a îndepărtat de el din cauza unei dispute teoretice fundamentale. Jung a stabilit un curent independent în psihanaliză – psihologia analitică. Premisa teoretică de bază a lui Jung este că în inconștientul uman există un strat impersonal, pe care Jung l-a numit „inconștient colectiv”. Inconștientul colectiv este un depozit la scară largă, în care cunoștințele complexe și detaliate despre experiența umană sunt acumulate în modele arhetipale, cunoștințe care afectează dezvoltarea noastră, o promovează și o echilibrează.
Există diferite explicații privind formarea inconștientului colectiv și scopul acestuia; unii îl văd ca pe o acumulare impersonală a experienței colective care continuă de la începuturile omenirii, iar alții se referă la arhetipurile care îl alcătuiesc, ca la calități a căror origine nu depinde de experiența umană de la începuturile generațiilor, deoarece acestea o preced și, prin urmare, constituie fundamentul său.
În această scurtă trecere în revistă vom menționa alte trei concepte teoretice de bază, esențiale pentru înțelegerea gândirii analitice: Sinele, funcția transcendentă și individuarea. Sinele este arhetipul unificării și integrării, iar Jung s-a referit la el ca la centrul inconștientului. Sinele funcționează că un factor de direcționare și echilibrare care ghidează totalitatea psihicului către potențialul său maxim. Sinele ne ghidează către individuare – concept prin care Jung a descris mișcarea noastră către o stare mai integrativă și mai completă, bazată pe o conexiune între conștient și inconștient și între alte aspecte mentale care, fără procesul de individuare, rămân polarizate. Unul dintre principalele mecanisme care permit individuarea este funcția transcendentă – capacitatea umană de a menține un dialog fructuos între conștient și inconștient, inclusiv inconștientul colectiv. Esența acestei funcții este de a crea o mișcare bidirecțională între conștient și inconștient, într-un mod care, pe de o parte, nu blochează și nu elimină inconștientul, ci mai degrabă creează un contact conștient cu acesta, iar pe de altă parte, nu inundă conștiința cu conținutul inconștientului.
Psihoterapia și analiza jungiană, ca orice tratament de orientare psihanalitică, se bazează pe prelucrarea experiențelor de viață trecute și actuale și pe relația terapeutică. Sub influența teoriei jungiene, ea are unele caracteristici unice, și vom menționa doar câteva dintre ele: terapia jungiană va tinde să fie evolutivă și se va baza pe puterile vindecătoare ale Sinelui. Relația terapeutică va căuta să creeze condiții care să promoveze conectarea pacientului la Sinele său și activarea funcției transcendente. Lucrul cu visele este una dintre modalitățile centrale de facilitare a acesteia, acesta fiind și motivul lucrul cu visele sunt o tehnică principala în analiza jungiană. Alte caracteristici unice ale psihoterapiei jungiene sunt utilizarea implicațiilor culturale; sensibilitatea la imagini și creativitatea artistică; recunoașterea complexelor – grupuri de comportamente și sentimente, de multe ori cu nucleu arhetipal, care funcționează autonom (nu sub controlul Eului) într-un mod care influențează viața de zi cu zi și relațiile interpersonale (inclusiv transferul și contratransferul).
Dr. Guy Perel
analist, supervizor (IIJP, Israel)
