Simbolul Porţii – o perspectivă jungiană
“Cine eşti tu?” spuse Omidă.
Aceasta nu era o deschidere încurajatoare pentru o conversație. Alice a răspuns, destul de timid: „Eu – cu greu știu, domnule, doar în prezent – cel puțin știu cine sunt când m-am trezit azi dimineață, dar cred că trebuie să mă fi schimbat de mai multe ori de atunci.”
(“Alice în Țara Minunilor”, Lewis Carroll, 1865)
***
Simbolurile, ca produse ale inconştientului, sunt conţinuturi capabile să intre în conştiinţă. Ele apar spontan, nu pot fi inventate și nu sunt produsul unei intenții conștiente, după cum se întâmplă în vise “care nu sunt născocite de noi, ci ni se întâmplă nouă.” Simbolurile au nevoie de o analiză atentă pentru a le putea înțelege. (CW 18/1, par. 432) Dintr-o altă perspectivă, simbolul este o reacție a inconștientului la o problemă conștientă, pentru că atrage atenția asupra unei atitudini care poate rezolva conflictul și îmbogăți personalitatea dacă este înțeleasă corect. Este ceea ce în analiza jungiană se numește “simbol unificator”.
O imagine este un simbol dacă atitudinea celui care îl explorează îl face să fie astfel (printr-o atitudine simbolică) și dacă are un efect simbolic asupra celui care îl percepe. Așadar, un simbol are nevoie în primul rând de conștiință – pentru a fi cu adevărat și a nu rămâne într-o stare de potențialitate, dar și de o anumită putere de fascinație asupra omului.
În “Cartea Roșie”, Jung spune că simbolul este cuvântul care se ridică cu forță din profunzimile Sinelui și este recunoscut ca simbol pentru că este străin de spiritul conștient. Jung aseamănă acceptarea simbolului cu deschiderea unei uși și trecerea unui prag. Acceptarea existenței simbolului înseamnă o ușă deschisă spre un spațiu nou, necunoscut până atunci.
“Mântuirea e o stradă lungă care trece prin multe porți. Porțile sunt simboluri. Fiecare nouă poartă este mai întâi nevăzută, da, este ca și cum ar trebui mai întâi creată, căci ea apare întotdeauna abia după ce a fost dezgropată iarba fiarelor – simbolul.” (“Cartea Roșie”, par. 137)
***
Poarta este un simbol care poate însoţi procesul analitic, în care analizandul parcurge diferite etape de relaţionare, atât cu sine, cât şi cu analistul. În relaţia cu propria interioritate, analizandul poate simţi că traversează diferite tărâmuri, care în timp îşi dezvăluie modul în care pot fi parcurse. Iar fiecare tărâm are propria sa poartă care îl poartă mai aproape de sine. În timpul muncii analitice există, de asemenea, şi momente de prag, de tranziţie, fie la nivelul intern al pacientului, fie în cadrul relaţiei analitice.
De asemenea, parcugerea celor patru etape din procesul analitic – confesiunea, elucidarea, educarea, transformarea (Samuels, 1990) pot fi trăite atât de analist, cât şi de analizand ca o trecerea succesivă prin porţi care ghidează procesul de individuare. Chiar dacă etapele se pot suprapune, ele sunt aspecte care caracterizează procesul analitic. Conform lui Samuels, confesiunea, ca primă etapă, este cea în care analizandul îşi spune povestea şi dificultăţile prin care trece aşa cum le vede şi poate apărea un sentiment de uşurare. Elucidarea este a doua etapă, în care dinamica transferenţială este interpretată şi este continuată de etapa de educare în care apare un nivel de conștientizare crescut. Dacă elucidarea şi educarea urmăresc mai degrabă adaptarea socială, Ultima etapă, cea a transformării, pune în prim plan procesul de individuare ( a deveni cine eşti, mai degrabă decât “adaptat”).
Fiecare perioadă de tranziție din procesul de individuare are provocările și cerințele sale specifice pentru complexul eului. Putem considera că intrarea în fiecare etapă seamănă cu trecerea printr-o poartă. Atunci când trecem simbolic printr-o poartă, o valenţă dinamică începe să se desfăşoare. Intrăm într-un tărâm în care predomină o nouă condiţie a psihicului, iar o nouă stare de conştiinţă preia conducere. Trecerea unui prag sau a unei porţi necesită o mobilizare a energiei Eului. O poartă îl invită pe om să treacă, să facă o călătorie spre o altă etapă. Când trecem de o poartă trecem într-un alt spațiu în care ne întâlnim cu alte părţi din noi înșine, nu doar prin peisajul interior care se relevă, ci și prin personajele interioare care apar.
Visele pot fi considerate porți ascunse către tărâmuri secrete și sacre al sufletului omenesc. Intrarea în vis este și ea ca o trecere a unui prag, de la lumea conștientă limitată la cea onirică a infinitelor posibilități.
În cartea “Enchantment of Gardens. A Psychological Approach”, Ruth Amann realizează o analiză de simbol a porţii – ca element care apără locurile de trecere de la sfera publică la cea privată, de la un interior familiar la un exterior periculos și riscant. Porţile intangibile din vise, basme sau imaginația activă marchează o tranziţie încărcată de semnificație de la spiritul individual la sufletul vast al lumi, de la o lume la alta, de la o existență la alta. Această tranziție poartă cu sine ritualuri care protejează și reglează comportamentul potrivit pentru a fi în astfel de locuri.
Traversarea etapelor de dezvoltare a eului presupun trecerea fiecărui prag de conștientizare, iar simbolul porţii este un simbol care se poate activa în parcurgerea procesului de individuare.
Anca Ghearasămescu
Psihoterapeut Jungian, Router IAAP (SRAJ)
Ammann, R. (2008). The Enchantment of Gardens. A Psychological Approach. Einsiedeln: Daimon Verlag
Carroll, L., (2015). Alice’s Adventures in Wonderland (150th anniversary edition ilustrated by Salvador Dali). New Jersey: Princeton University Press
Jung, C.G (2014). Opere Complete 18/1.Viața simbolică. București: Trei
Jung, C.G., (2009). Cartea Roșie. Liber Novus. București: Trei
Samuels, A. (1990). Jung and the Post-Jungians. London, England: Routledge
Simbolul Porţii – o perspectivă mitologică citeşte aici
Funcţia Simbolică în psihologia analitică citeşte aici
