Simbolul Porţii – o perspectivă mitologică -

“Orice obiect privit corect poate fi o poartă către eonul incoruptibil al zeilor” James Joyce

Dacă în primul articol am privit simbolul porţii prin lupa analitică, în acest articol lăsăm să se deschidă perspectiva mitologică. (link articol anterior)
Din punct de vedere mitologic, porţile sunt simboluri întâlnite ca spaţii de trecere între două lumi, două stări, între lumină şi întuneric, între ce este cunoscut şi ce este încă necunoscut şi aşteaptă să fie descoperit.
Poarta este şi o deschidere către mister, prin imaginea unor intrări ascunse care conţin o putere secretă. În acelaşi timp, poarta poate fi închisă sau deschisă, interzisă sau accesibilă, ascunsă privirii sau de netrecut cu vederea. Poate fi trecută sau doar privită, admirată. Poate trezi curiozitate, fascinaţie sau, dimpotrivă, nelinişte şi spaimă. Există porţi ale raiului, dar şi porţi care duc către infern.
Poarta este simbolul unei treceri, transformări, este asociată cu intrarea într-un spaţiu, tărâm sau domeniu semnificativ, aşa cum podul este asociat cu aspectul de tranziţie (Biedermann, 1989). Uşile sau porţile templelor care duc către încăperi secrete sunt de obicei decorate bogat şi doar preoţii, ca oameni deja iniţiaţi spiritual, pot trece prin ele. Multe culturi folosesc în ritualurile de trece sunt simbolizate prin păşirea pe o poartă sau uşă, iar evenimentele solemne sunt marcate de deschiderea “uşilor sacre”.
Tradiţiile iudaică şi creştină acordă o importanţă mare porţii sau uşii pentru că aceasta reprezintă calea spre reveraţie şi se reflectă armoniile Universului. Porţile din Vechiul Testament şi din Apocalipsă sau de la Judecata de Apoi se deschid credincioşilor.
Baptiseriul San Giovani din Florenţa are două porţi din bronz, Poarta de răsărit şi Poarta de nord, ambele realizate de sculptorul renascentist Lorenzo Ghiberti în secolul al XV-lea. Ele au fost numite şi Porţile Paradisului după ce la Michaellangelo care spus despre ele că sunt atât de minunate încât ar putea împodobi Porţile Paradisului. Poarta de răsarit ilustrează zece scene din Vechiul Testament, printre care Adam şi Eva, gemenii Iacob şi Esau, victoria lui David împotriva lui Goliat.
Poarta de Aur, una din cele mai vechi dintre porţile din Ierusalimul vechi, folosită în ritualuri din timpurile biblice, este cea prin care se crede că a trecut Iisus în Duminica Floriilor.
În “Apocalipsă” regăsim o continuare a descrierii Noului Ierusalim, prin profeţia venirii lui Hristos – “În mijlocul pieţei <cetăţii>, şi de-o parte şi alta a râului un pom al vieţii […] Fericiţi cei care-şi spală vesmintele, pentru ca să aiba ei putere peste pomul vieţii şi prin porţi să intre-n cetate!” (Apocalipsa 22:2, 14). Prin porţile sacre ce duc către Sine, doar cei care şi-au parcurs procesul de purificare pot trece. Doar cei care au capacitatea de a pătrunde în straturile profunde ale inconştientului pentru a descoperi adevărurile ascunse vor trece prin porţile raiului. Privind prin lupa analizei jungiene, putem spune că porţile raiului se deschid atunci când eul recunoaşte existenţa Sinelui (Duhului Sfânt).
Poarta are dimensiunea unui spaţiu de trecere de la profan la sacru, având ca exemplu, printre multe altele, porţile catedralelor, porţile cetăţilor antice, toranele hinduse (porţi ornamentale, sub formă de arc, având scopuri ceremoniale), porţile aflate la intrarea în templele sau cetăţile khmere, torii-le japoneze. Ele erau purtătoare de energie sacră, care putea să oprească răul şi să purifice pe oricine le trecea.
Porţile tradiţionale Torii sunt des respândite în cultura Japoniei şi sunt legată de simbolul soarelui, ca element al Conştiinţei trezite. Sunt porţi paralele, înalte, vopsite într-un roşu-cărămiziu şi sunt asociate veştilor bune. Torii este o poarta considerată sacră, care are doar o funcţie simbolică, fără ziduri sau garduri şi are o funcţie transformatoare, prin marcarea intrării într-un spaţiu sacru. În faţa altarelor Shinto, porţile Torii separă spaţiul comun, mundan de cel divin. Deşi sunt foarte înalte, tradiţia cere ca cel care trece pe sub ele să se aplece, mergând exact prin centrul porţii, pentru că pe acolo trec şi zeii. Sacralitatea cu care este încărcată poarta Torii este impresionantă dacă ne gândim la poarta care a rămas intactă după bomba de la Nagasaki din celui de-al Doilea Război Mondial.

Fotografie realizată de fotograful militar Yosuke Yamahata la o zi după distrugeri
sursă: www.independent.co.uk
Misticul şi poetul sufit Rumi a postulat despre cele trei porţi pe care cuvântul este necesar să le treacă pentru a ajunge în lume: Este adevărat? Este necesar? Este spus cu bunătate?
Descinderea în Infern a Inannei, zeița sumeriană a Cerului și Pământului, protectoarea iubirii asemeni Afroditei, este marcată de trecerea prin șapte porți. La începutul călătoriei, o întâlnește pe Neti, zeitatea care păzeşte aceste porţi şi pe care Inanna trebuie să o convingă să îi deschidă. Pentru a intra în lumea de jos, Inanna renunţă la persona, titlul de Regina a Cerului trebuie lăsat înaintea porţilor. Ereshkigal, Regina Infernului şi sora Inannei, îi cere acesteia ca la fiecare poartă să renunţe la ceva ce posedă pentru a merge mai departe.
În mitologia romană, îl regăsim pe Janus (lat. “ianua”=”poartă”, „uşă”), zeu al tuturor începuturilor. Numele lui însemna ianuarie, prima lună a anului. Aceasta divinitate era protectorul ușilor și ferestrelor, considerat și zeu al zeilor. Janus este reprezentat cu două fețe, una ca simbol al lunii și cealaltă ca simbol al soarelui. În Forul roman exista un templu al lui Janus, în care era marcată starea prezentului: porțile erau deschise pe timp de pace și închise pe timp de război (Lăzărescu, 1992).
În Grecia antică, poarta apare ca simbol asociat mai multor zeități. Apollo este cunoscut și ca Propylaios (Dinaintea Porții), iar Artemis apare și ca Artemis Propylaia (Dinainte Porții). Unele altare zeiței Hekate (zeița magiei, nopții, spiritelor și necromanției) se regăseau la porțile orașului, iar eroul grec, Herakle, era considerat protectorul porților Tebei (Larson, 2007).
Porţile maramureşene sunt şi ele spaţii care marchează trecerea de la sacru la profan. Despre ele etnologul Ernest Bernea spunea că au dus arta lemnului la una din cele mai frumoase şi interesante expresii din câte există pe teritoriul românesc. Porţile ţărăneşti tradiţionale, care seamănă cu nişte “arcuri de triumf rustice”, adăpostesc în lemnul lor simboluri străvechi, care au traversat timpul: cercuri concentrice, soarele şi luna, floarea vieţii. Porţile tradiţionale din zona Moldovei sunt uneori împodobite cu figuri antropomorfe şi cu un disc solar stilizat ca un chip omenesc. În mod simbolic, strămoşii locului vegheau astfel în continuare de pe hotarul spaţiului bunul mers al gospodăriei şi al vieţii urmaşilor.

Poartă. Muzeul Astra, Sibiu Poartă maramureşană

Bernea, E. (2012). Maramureşul:ţară românească. Bucureşti: Presdania
Biedermann , H. (1992). A Dictionary of Symbolism. New York: Facts on File
Kardos, M. (1994). God of the Gate, Protector of the Door: Door Gods (Menshen) in Chinese Popular Religion. Thesis for University of Massachusetts (Amherst), Department of Asian Studies
Larson, J. (2007). Ancient Greek Cults. New York: Routledge Taylor and Francis Group
Lăzărescu, G. (1992). Dicționar de mitologie. București: Casa Editorială Odeon București
Wolkstein, D., Kramer, S. (1983). Inanna. Queen of Heaven and Earth. Her Story and Hymns from Summer. New York: Harper & Row